De reținut
Prin Legea nr. 141/2025 se aduc modificări importante Codului fiscal și se introduc măsuri care să asigure respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce privește încadrarea în ținta de deficit bugetar.
Vă prezentăm mai jos principalele modificări și completări aduse Codului fiscal și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
În detaliu
Se modifică și se completează Codul fiscal
Titlul II - Impozitul pe profit
Impozitul pe dividende
Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2026/prima zi a anului fiscal modificat care începe în anul 2026. Pentru dividendele distribuite în baza situațiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2025/anului fiscal modificat care începe în anul 2025 se menține cota de 10%.
Impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit
Impozitul se majorează astfel:
- 4% începând cu 1 iulie 2025 (de la 2% până la 30 iunie 2025);
- Cota mărită la 4% se aplică la cifra de afaceri realizată începând cu data de 1 iulie 2025, cu excepția instituțiilor de credit cu o cotă de piață mai mică de 0,2% din totalul activelor nete ale sectorului bancar.
Se introduc noi reguli pentru calculul impozitului suplimentar:
- dacă în perioada 1 iulie 2025 - 31 decembrie 2025 inclusiv se efectuează operațiuni - potrivit reglementărilor contabile - care determină creșterea/diminuarea elementelor care au fost luate în calculul cifrei de afaceri corespunzătoare primului semestru, se recalculează impozitul pe cifra de afaceri pentru aceasta perioadă, prin depunerea unei declarații rectificative. Erorile constatate care se corectează pe seama rezultatului reportat, pentru elementele cifrei de afaceri corespunzătoare unor ani fiscali anteriori, se iau în calculul cifrei de afaceri a anului pentru care se constată eroarea, prin depunerea unei declarații rectificative.
Titlul IV - Impozitul pe venit
Venituri neimpozabile/Venituri din alte surse
Sunt excluse din categoria veniturilor neimpozabile veniturile, în bani sau în natură, primite ca urmare a predării din patrimoniul personal a deșeurilor reprezentate de metale feroase și neferoase și aliajele acestora. Aceste venituri sunt incluse în categoria veniturilor din alte surse pentru care plătitorii au obligația reținerii la sursă a impozitului pe venit.
Impozitul pe veniturile din dividende
Cota de impozitare se majorează de la 10% la 16% pentru veniturile sub formă de dividende distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2026, precum și pentru câştigurile obţinute ca urmare a deţinerii de titluri de participare la organisme de plasament colectiv.
Impozitul pe anumite venituri din dobânzi
Este introdusă obligația persoanelor fizice de a calcula, a declara prin intermediul declarației unice și a plăti impozitul pe dobânzile aferente obligațiunilor emise de societăți, persoane juridice rezidente în România, pe piețe de capital din afara României. Măsura se aplică veniturilor plătite de societatea emitentă și înregistrate în contul persoanelor fizice începând cu data de 1 august 2025, indiferent de data emiterii obligațiunilor.
Impozitul pe venitul din pensii
Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile de 3.000 lei și, după caz, a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate. Aceste reguli sunt aplicabile și veniturilor din pensii obținute din străinătate.
Impozitul aferent veniturilor din jocuri de noroc
Cota de impozit aplicabilă veniturilor din jocuri de noroc de până la 10.000 lei inclusiv se mărește de la 3% la 4%.
TITLUL V - Contribuții sociale obligatorii
- Se introduce obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru veniturile din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 3.000 lei, pentru fiecare drept de pensie. Măsura se aplică veniturilor aferente perioadei cuprinse între 1 august 2025 și 31 decembrie 2027.
- Sunt eliminate din categoria persoanelor fizice exceptate de la plata CASS o serie de persoane asigurate, precum: soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj; persoanele care se află în concediu de acomodare și cele aflate în concediu pentru creșterea copilului; persoanele fizice care beneficiază de ajutor social; personalul monahal al cultelor recunoscute.
- Persoanele fizice care realizează venituri pentru care se datorează CASS pot opta pentru plata contribuției pentru persoanele aflate în întreținere. CASS se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a șase salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea. Opțiunea se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar plata se efectuează în două tranșe: 25% din CASS datorată, la data depunerii declarației unice și 75%, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.
TITLUL VII - Taxa pe valoarea adăugată (TVA)
Începând cu data de 1 august 2025:
Cota standard a TVA se majorează de la 19% la 21%.
Cota redusă de 9% crește la 11% pentru următoarele livrări de bunuri/prestări de servicii:
- livrarea de medicamente de uz uman;
- livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepția următoarelor categorii:
1. băuturile alcoolice;
2. băuturile nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202;
3. alimentele cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10 g/100 g produs, altele decât laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică;
4. suplimentele alimentare definite de Legea 56/2021;
- serviciile de alimentare cu apă și de canalizare;
- livrarea apei pentru irigații în agricultură;
- livrarea de îngrășăminte și pesticide în agricultură, inclusiv cele chimice, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și prestările de servicii de tipul celor utilizate în mod normal în producția agricolă, prevăzute prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale;
- livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari, case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;
- cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
- serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, precum și a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202.
Cota redusă de 5% crește la 11% pentru:
- livrarea de manuale școlare, cărți, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepția celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conținut video sau un conținut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicității;
- serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice;
- livrarea de lemn de foc către persoane fizice și juridice, în condițiile prevăzute de lege;
- livrarea de energie termică în sezonul rece destinată categoriilor de consumatori reglementați specific în lege.
Cota redusă de 9% crește la 21% pentru:
- livrarea de medicamente de uz veterinar;
- livrarea de plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, semințe, hrană pentru albine;
- livrarea de locuințe cu o suprafață maximă utilă de 120mp și a căror valoare nu depășește 600.000 lei. În perioada 1 august 2025 – 31 iulie 2026 se poate menține cota redusă de 9% pentru livrările de locuințe care îndeplinesc aceste caracteristici, cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- contractul să fie încheiat valabil până la 1 august 2025 și să prevadă plata unui avans (pentru contractele încheiate în perioada 3 iulie – 31 iulie 2025 acest avans trebuie să fie de 20%);
- locuința să fie livrată până la 31 iulie 2026 și să poată fi locuită ca atare;
- persoana să nu fi achiziționat altă locuință cu cotă redusă începând cu 1 ianuarie 2023.
Informațiile despre încheierea acestor contracte se vor înscrie de asemenea în „Registrul achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA” de către notarii publici.
- serviciile constând în permiterea accesului la evenimente sportive, bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9321 și 9329, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă;
- livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, cu emisii scăzute, inclusiv a kiturilor de instalare, precum și a tuturor componentelor necesare achiziționate separat, destinate locuințelor/clădirilor administrației publice centrale sau locale, cu excepția societăților comerciale;
- pentru serviciile de construire, reabilitare sau modernizare a unităților spitalicești de stat, precum și pentru livrările de echipamente medicale destinate acestor unități și furnizate prin intermediul organizațiilor non-guvernamentale, realizate până la data de 1 august 2025, cu condiția ca restituirea TVA să fie solicitată până la data de 31 octombrie 2025.
Titlul VIII - Accize şi alte taxe speciale
Accizele armonizate vor crește, în două tranșe, după cum urmează:
- pentru alcool și băuturi alcoolice, cu 10% de la 1 august 2025, respectiv cu 10% de la 1 ianuarie 2026;
- pentru tutun prelucrat, cu 3% de la 1 august 2025, respectiv cu 3% de la 1 ianuarie 2026;
- pentru benzine și motorine, cu 10% de la 1 august 2025, respectiv cu 10% de la 1 ianuarie 2026.
Nivelul accizelor pentru benzine și motorine aplicabil în 2026 nu se va mai actualiza cu indicele prețurilor de consum.
De la 1 august 2025 vor fi introduse accize asupra vinurilor liniștite, cidrului de mere și pere, respectiv hidromelului, iar de la 1 ianuarie 2026 nivelul accizelor asupra acestor produse va crește cu 10%.
Acciza specifică la țigarete va crește la 576,36 lei/1.000 țigarete pentru perioada 1 august 2025 – 31 martie 2026, o creștere de 3% față de majorarea inițială ce avusese deja loc la 1 aprilie 2025.
În mod similar, accizele nearmonizate vor crește, în două tranșe, după cum urmează:
- pentru lichide cu conținut de nicotină, cu 20% de la 1 august 2025, respectiv cu 20% de la 1 ianuarie 2026;
- pentru produse destinate inhalării (inclusiv cele care conțin tutun), cu 3% de la 1 august 2025, respectiv cu 3% de la 1 ianuarie 2026;
- pentru băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat, cu 10% de la 1 august 2025, respectiv cu 10% de la 1 ianuarie 2026.
În ceea ce privește accizele nearmonizate pentru produsele cu nicotină, care nu conțin tutun, destinate consumului pe cale orală, acestea vor crește și ele cu 5%, însă de la 1 ianuarie 2026.
Se modifică și se completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate:
Cuantumul brut lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii se determină raportat la fiecare episod de boală, în funcție de durata concediului medical, prin aplicarea următoarelor procentaje asupra bazei de calcul determinate potrivit legii:
- 55% pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de până la șapte zile de incapacitate temporară de muncă;
- 65% pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă cuprinsă între opt și 14 zile de incapacitate temporară de muncă;
- 75% pentru certificatele de concediu medical eliberate pentru o perioadă de peste 15 zile de incapacitate temporară de muncă.
[Sursa: Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 699 din data de 25 iulie 2025]