Nomenclatura combinată aplicabilă de la 1 ianuarie 2023: Regulamentul (UE) 2022/1998

02 Nov 2022

De reținut

La data de 1 ianuarie 2023 va intra în vigoare noua Nomenclatură combinată în care au fost introduse noi coduri tarifare pentru o serie de produse, care vor trebui utilizate pentru operațiunile vamale și pentru declarațiile Intrastat, dar și pentru raportările RO e-Factura, RO e-Transport și SAF-T, după caz.

Recomandăm operatorilor economici efectuarea unei analize interne cu privire la aceste implicații, inclusiv din perspectiva TVA, referitoare la diverse aspecte precum cota redusă de TVA, aplicarea unor măsuri de simplificare, după caz.

Codurile tarifare valabile în 2023 pot fi consultate prin accesarea următorului link: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32022R1998&from=EN

În detaliu

Având în vedere modificările cerințelor referitoare la statistici și la politica comercială, precum și evoluțiile tehnologice și comerciale, Nomenclatura combinată (NC) 2023 aduce, printre altele, următoarele modificări esențiale:

  • au fost introduse noi subpoziții la următoarele capitole:
    • Capitolul 8 din NC (de exemplu, piersici plate, nectarine);
    • Capitolul 10 din NC (de exemplu, anumite tipuri de orez);
    • Capitolul 25 din NC (de exemplu, celestină și stronțianit);
    • Capitolul 26 din NC (de exemplu, anumite tipuri de deșeuri rezultate de la fabricarea fontei, fierului sau a oțelului);
    • Capitolul 28 (de exemplu, anumite tipuri de pământuri rare cum ar fi ceriu sau lantan);
    • Capitolul 29 (de exemplu, diverși compuși chimici);
    • Capitolul 44 (de exemplu, anumite articole din lemn);
    • Capitolul 76 (de exemplu, anumite forme de aluminiu și aliaje ale acestuia);
    • Capitolul 84 (de exemplu, anumite mașini, aparate și dispozitive mecanice);
    • Capitolul 85 (de exemplu, diverse tipuri de convertizoare și magneți).

De la 1 ianuarie 2023 trebuie utilizate noile coduri tarifare pentru operațiunile vamale, precum și pentru declarațiile Intrastat, după caz. Mai mult, noile coduri tarifare trebuie avute în vedere și pentru raportările în sistemele RO e-Transport și RO e-Factura, având în vedere că au fost aduse modificări la capitole precum 8 sau 25, care cuprind coduri tarifare ce fac obiectul acestor raportări. 

De asemenea, este recomandată efectuarea unei analize privind implicațiile și din perspectiva TVA referitoare la diverse aspecte precum cota redusă de TVA, aplicarea unor măsuri de simplificare, după caz.

În plus, având în vedere diferențele dintre Nomenclatura combinată pentru anul 2023 și nomenclatorul pus la dispoziție de către ANAF pentru raportarea SAF-T, ne așteptăm ca structura finală a SAF-T să cuprindă „Nomenclatura tarifară vamală combinată” actualizat conform celor mai recente modificări.

[REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1998 AL COMISIEI din 20 septembrie 2022 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 282 din 31 octombrie 2022]

 

Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:

Abonare Newsletter

 

Follow us