Servicii de Investigaţie

Jan 12, 2016

După anii de criză economică profundă care au trecut, încă ne găsim într-o lume caracterizată de o relativă nesiguranţă, în care majoritatea liderilor de corporaţii se concentrează pe măsuri destinate să diminueze efectele crizei economice şi să asigure supravieţuirea entităţilor din care fac parte.

Un lucru e sigur, totuşi, faptul că această criză a zdruncinat până şi instituţiile cele mai solide, a condus la fenomene de fraudă şi criminalitate economică, precum şi la o tendinţă a companiilor de a se angaja în diferite tipuri de dispute. Pe măsură ce economia începe să iasă din starea ei actuală, credem că vom asista la următoarele transformări:

  • Efectele pe termen lung ale crizei se vor face, în mod cert, simţite mai intens ca niciodată;
  • Multe manevre frauduloase pe termen lung, iniţiate la începutul crizei economice, sau chiar înainte de criză, vor fi dezvăluite; şi
  • Infracţiunile economice în care mulţi manageri au fost implicaţi ca urmare directă a crizei vor fi descoperite.

Aceasta va contribui la creşterea numărului de investigaţii şi dispute economice menite să încheie socotelile cu trecutul.

Inutil să mai spunem că profesioniştii în domeniul guvernanţei corporative vor fi în centrul atenţiei. Prin serviciile noastre de investigaţie, vă putem ajuta să identificaţi şi să gestionaţi aceste riscuri legate de protejarea activelor şi să vă îndepliniţi angajamentele pe care vi le-aţi asumat.

Contact us

Cornelia Bumbacea

Partner, Advisory Services

Sorin Petre

Partner, Advisory Services

Follow us