Proiect de Ordin ANAF: Clarificări privind datele de referință pentru raportarea SAF-T

09 Feb 2022

 În detaliu

Prin proiectul de Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (OPANAF) publicat pe site-ul ANAF în data de 7 februarie 2022 sunt aduse clarificări privind datele de la care categoriile de contribuabili sunt obligate să depună fișierul SAF-T.

Contribuabilii au obligația de a transmite SAF-T în funcție de categoria din care fac parte:

  • contribuabilii care la data de 31 decembrie 2021 erau încadrați în categoria marilor contribuabili, iar începând cu data de 1 ianuarie 2022 sunt încadrați în categoria contribuabililor mijlocii sau mici, au obligația depunerii Declarației informative D406 începând cu data de referință pentru contribuabili mijlocii (1 ianuarie 2023), respectiv pentru contribuabili mici (1 ianuarie 2025), în funcție de categoria în care au fost încadrați începând cu 1 ianuarie 2022;

  • contribuabilii nerezidenți înregistrați doar în scopuri de TVA în România vor depune Declarația informativă D406 de la data de 1 ianuarie 2025;

  • societățile de intermediere/brokeraj în asigurări (autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară), încadrate la data de 1 ianuarie 2022 în categoria marilor contribuabili, au obligația de depunere a Declarației informative D406 începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Sursa: [Proiect de Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea Anexei nr. 5 la OPANAF nr. 1783/2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin SAF-T, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plătitori sunt obligate să transmită fișierul standard de control fiscal, publicat pe site-ul ANAF în data de 7 februarie 2022]

 

Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:

Abonare Newsletter

 

Follow us