Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor

31 Aug 2021

În detaliu

A fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor (OUG nr. 92/2021) prin care a fost abrogată Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor. Scopul Ordonanței  îl reprezintă alinierea legislației naționale la obiectivele europene în domeniu, pentru a contribui la tranziția către o economie circulară.

Vă prezentăm principalele modificări aduse de OUG nr. 92/2021:

  • Majorarea obiectivelor de reciclare a deşeurilor municipale, astfel: minim  55% până în 2025, minim 60% până în 2030 şi minim 65% până în 2035. Calcularea obiectivelor de reciclare se bazează pe greutatea deșeurilor municipale care intră în operațiunea de reciclare, iar măsurarea efectivă a greutății deșeurilor municipale reciclate se desfășoară în locul unde deșeurile municipale intră în operațiunea de reciclare.

  • Aplicarea ierarhiei deșeurilor, de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, pentru fluxurile de deșeuri cu scopul de a proteja mediul și a sănătatea populației. Vor fi utilizate următoarele instrumente economice pentru aplicarea ierarhiei deșeurilor: taxe de eliminare a deșeurilor prin depozitare, scheme de plată în funcție de cantitatea de deșeuri generată, schemele de răspundere extinsă a producătorilor, facilitarea donațiilor de alimente, stimulentele acordate autorităților locale sau alte instrumente și măsuri adecvate.

  • Încetarea statutului de deșeu dacă acesta a fost supus unei operațiuni de reciclare sau unei operațiuni de valorificare și utilizarea substanței sau a obiectului nu va produce efecte nocive asupra mediului sau a sănătății populației. 

  • Introducerea unor cerinţe operaţionale minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor care au rolul de a diminua costurile, de a stimula performanţa şi de a asigura condiţii de concurenţă echitabilă, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Aceste scheme reprezintă o parte esenţială a sistemului de gestionare eficientă a deşeurilor.

  • Autorităţile publice locale vor asigura până la 31 decembrie 2023 colectarea separată și reciclarea la sursă a biodeșeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deșeuri.

  • Instituirea de registre electronice prin care se poate asigura trasabilitatea deşeurilor de la generator la instalaţiile de reciclare/valorificare/eliminare şi se va încuraja dezvoltarea, producerea, comercializarea şi utilizarea produselor şi componentelor de produse adaptate unei utilizări multiple, care conţin materiale reciclate, care sunt durabile din punct de vedere tehnic şi reparabile cu uşurinţă.

  • Acoperirea de către producătorii agroalimentari a costurilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor privind gestionarea deșeurilor și pentru prevenirea deseurilor și vor avea obligația de a încuraja donațiile produselor alimentare, conform schemelor relevante de răspundere extinsă a producătorilor.

  • Obligația titularilor autorizațiilor de construcții sau de desființare de a gestiona deșeurile rezultate în urma activităților specifice și de a sorta anumite tipuri de deșeuri, precum  și obligația producătorilor de textile de a colecta separat deșeurile începând cu anul 2025.

  • Majorarea cuantumului amenzilor aplicate pentru contravenții. Majorarea va intra în vigoare in 30 zile de la publicarea prezentei ordonanțe în Monitorul Oficial, respectiv din data de 25 septembrie 2021. Până la această dată se vor aplica amenzile prevăzute de Legea nr. 211/2021 privind regimul deșeurilor pentru contravențiile care intră sub incidența acestei legi.

[Sursa: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2021  privind regimul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 820  din 26 august 2021]

De reținut

Ordonanța de urgență  a Guvernului nr. 92/2021 transpune în legislația națională prevederile directivelor și deciziilor europene în domeniu, în vederea asigurării tranziției către o economie circulară completând cadrul general care vizează deșeurile și abrogă Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor. 

Actul normativ introduce noi obiective majorate de reciclare a deşeurilor municipale, reguli privind calcularea obiectivelor în materie de reciclare, asigură cadrul pentru gestionarea durabilă a materialelor pentru a proteja, a conserva și a îmbunătăți calitatea mediului, pentru a proteja sănătatea umană și pentru a asigura utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale.

 

Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:

Abonare Newsletter

 

Follow us