20 Jul 2021
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1071/2021 (OPANAF nr. 1071/2021) aprobă Procedura care definește acțiunile ce trebuie efectuate de organele de inspecție fiscală în cadrul acțiunii de inspecție fiscală în care se constată că au fost săvârșite fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecției fiscale și pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132 din Codul de procedură fiscală.
Procedura cuprinde cinci acțiuni:
1. Organele de inspecție fiscală, în cazul în care constată că există indicii privind săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu situații de fapt ce intră în competența lor de constatare, întocmesc un proces-verbal care va fi înaintat organelor judiciare competente împreună cu materialele documentare anexate. Procesul-verbal întocmit de organele fiscale conform art. 132 din Codul de procedură fiscală constituie act de sesizare și stă la baza documentației de sesizare a organelor de urmărire penală.
În cuprinsul procesului-verbal va fi prezentată sinteza opiniei reprezentantului legal al contribuabilului, precum și opinia persoanelor posibil responsabile, când aceste persoane au o opinie contrară celei a echipei de inspecție fiscală și o prezintă în scris în timpul controlului. Opiniile vor fi anexate procesului-verbal.
Procesul-verbal va fi semnat de către echipa de inspecție fiscală și de către reprezentantul legal al contribuabilului.
După caz, organele de inspecție vor institui măsuri asigurătorii, urmând a informa organele de urmărire penală cu privire la măsurile asigurătorii luate, precum și data până la care acestea rămân în vigoare.
2. Echipa de inspecție fiscală analizează constatările înscrise în procesul-verbal și stabilește care sunt impozitele, taxele, contribuțiile, precum și perioadele impozabile a căror bază de impozitare este influențată de constatările efectuate.
3. În urma analizei efectuate de echipa de inspecție fiscală, aceasta va proceda la întocmirea unui referat în care va înscrie constatările rezultate din analiza efectuată și justificarea neîntocmirii raportului de inspecție fiscală sau justificarea întocmirii raportului de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile, după caz, din cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală.
4. În baza referatului întocmit, echipa de inspecție fiscală va înștiința contribuabilul în legătură cu neîntocmirea raportului de inspecție fiscală sau în legătură cu întocmirea raportului de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile din cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală, precum și în legătură cu faptul că pentru impozitele, taxele și contribuțiile pentru care nu s-a întocmit raport de inspecție fiscală termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se suspendă în condițiile art. 111 alin. 2 lit. e) din Codul de procedură fiscală.
În cazul în care se va întocmi raport de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite, contribuții și anumite perioade impozabile din cele cuprinse în avizul de inspecție fiscală, adresa de înștiințare a contribuabilului va fi comunicată acestuia odată cu transmiterea proiectului de raport de inspecție fiscală pentru efectuarea discuției finale. Dacă nu se va întocmi raport de inspecție fiscală, demersurile pentru comunicarea adresei de înștiințare către contribuabil vor fi inițiate în maximum 10 zile de la data aprobării referatului.
5. În evidența specială a datelor și informațiilor privind contribuabilul la care a fost în derulare o acțiune de inspecție fiscală pentru care nu s-a întocmit raport de inspecție fiscală sau s-a întocmit raport de inspecție fiscală doar pentru anumite taxe, impozite și contribuții și anumite perioade impozabile, fapt generat de încheierea unui proces-verbal în condițiile art. 132 din Codul de procedură fiscală, vor fi înscrise următoarele date pentru monitorizare, urmărire și dispunere de măsuri:
datele de identificare ale contribuabilului la care s-a desfășurat acțiunea de inspecție fiscală;
echipa de inspecție fiscală care a efectuat acțiunea;
numărul și data avizului de inspecție fiscală;
numărul și data ordinului/ordinelor de serviciu;
data începerii inspecției fiscale;
impozitele, taxele, contribuțiile și perioadele impozabile cuprinse în avizul de inspecție fiscală;
numărul și data procesului-verbal;
numărul și data raportului de inspecție fiscală încheiat la contribuabil, după caz;
impozitele, taxele, contribuțiile și perioadele impozabile aferente, pentru care nu s-a întocmit raport de inspecție fiscală și pentru care vor fi aplicabile prevederile privind suspendarea termenului de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale;
numărul și data referatului întocmit.
Sursa:[Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1071/2021 pentru aprobarea Procedurii privind aplicarea prevederilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 iulie 2021]
Prin Ordinul nr. 1071/2021 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală au fost aprobate cele cinci acțiuni ce trebuie efectuate de organele de inspecție fiscală în cadrul inspecțiilor fiscale în care se fac constatări în legătură cu săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecției fiscale și pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132 din Codul de procedură fiscală.
Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:
Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC Romania