Modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor: OUG nr. 58/2022

09 May 2022

De reținut

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2022 (OUG nr. 58/2022) se transpun majoritatea prevederilor Directivei UE nr. 2019/2161 (Directiva Omnibus) de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE şi 2011/83/UE în ceea ce privește o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor şi modernizarea acestor norme.

Prin această ordonanță se actualizează trei acte normative principale, parte a pachetului de legi privind protecția consumatorului, și anume: 

  • Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor;

  • Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori;

  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2014 (OUG nr. 34/2014) privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

OUG nr. 58/2022 va intra în vigoare în data de 28 mai 2022.

În detaliu

(I) Modificări esențiale aduse Legii nr. 193/2000:

  • În cazul în care se constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, se va sesiza tribunalul de la sediul profesionistului, pentru a dispune încetarea utilizării clauzelor abuzive pentru viitor și modificarea contractelor aflate în curs de executare.

  • Hotărârile judecătorești definitive prin care au fost constate clauze abuzive for fi publicate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pe site-ul oficial, precum și pe site-ul propriu al profesionistului în cauză.

  • Se precizează în mod expres că formularea unei acțiuni în constatarea existenței clauzelor abuzive este imprescriptibilă.

  • Limitele amenzilor ce pot fi aplicate pentru stipularea de clauze abuzive în contractele cu consumatorii se majorează, acestea fiind cuprinse între 20.000 lei și 100.000 lei, iar neaducerea la îndeplinire a măsurilor rămase definitive prin hotărâri judecătorești se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei.

(II) Modificări esențiale aduse Legii nr. 363/2007:

  • Se asimilează acțiunilor înșelătoare comercializarea produselor cu dublu standard de calitate - comercializarea unui bun ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre UE, deși respectivul bun are o compoziție/caracteristici semnificativ diferite, cu excepția cazului în care această diferență este justificată și probată, fiind de asemenea identificate anumite exemple de factori legitimi și obiectivi.

  • Se introduce obligația expresă de a oferi acces consumatorilor la toate recenziile privind produsele (inclusiv de a indica dacă acestea provin de la consumatori care au utilizat/achiziționat efectiv produsul), precum și cea de a publica parametrii de stabilire a ierarhiei produselor prezentare consumatorului, atunci când acestea sunt afișate ca urmare a căutării efectuate de către consumatori pe bază de cuvinte-cheie/alte date de intrare.

  • Se adaugă măsuri de remediere suplimentare, în completarea celor prevăzute la acest moment, la care consumatorii afectați au dreptul, precum înlocuirea, reducerea prețului sau încetarea contractului și restituirea contravalorii produsului sau obținerea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

  • Măsurile dispuse prin ordinul emis de către președintele ANPC în procedură de urgență, inclusiv pentru  încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, vor produce efecte asupra tuturor sediilor/punctelor de lucru ale comerciantului în cauză.

  • Se sancționează în mod specific fapta de a utiliza practici comerciale incorecte cu caracter repetat în două acțiuni distincte, cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei.

  • În cazul utilizării de către comercianți a unor practici comerciale incorecte care afectează un număr mai mare de 100 de consumatori, limita minimă și limita maximă a sancțiunilor prevăzute de lege se dublează.

(III) Modificări esențiale aduse OUG nr. 34/2014:

  • Domeniul de aplicare este extins și cuprinde inclusiv contractele prin care consumatorului i se furnizează conținut digital care nu este livrat pe un suport material sau un serviciu digital.

  • Se introduce, ca informație precontractuală obligatorie, acolo unde este cazul, faptul că prețul a fost personalizat pe baza unui proces decizional automatizat.

  • Se introduc cerințe specifice de informare aplicabile pentru contractele încheiate pe piețele online.

  • Se reglementează condiții specifice de exercitare a dreptului de retragere în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de conținut digital/serviciu digital.

  • Limitele amenzilor ce pot fi aplicate pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de OUG nr. 34/2014 sunt majorate, ajungând până la un maximum de 50.000 lei.

  • Se sancționează în mod specific fapta de a utiliza practici comerciale incorecte cu caracter repetat în două acțiuni distincte, cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei.

(IV) Aspecte comune:

  • În cazul încălcărilor transfrontaliere, în care sunt aplicabile prevederile Regulamentului UE nr. 2017/2394, respectiv în cazul unei încălcări pe scară largă sau al unei încălcări pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii, limitele amenzilor ce pot fi aplicate sunt cuprinse între 0,1% și 4% din cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancționării, realizată pe teritoriul României. În cazul în care se impune aplicarea unei amenzi în aceste condiții, însă informațiile privind cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancționării nu sunt disponibile, se sancționează cu amendă cuprinsă între 200.000 euro şi 2 milioane euro, echivalent în lei.

  • Se introduce cazierul comercial, care constituie fișa de evidență în care ANPC va consemna faptele și sancțiunile aplicate operatorilor economici prin documente de control. În cazul în care un operator economic încalcă în mod repetat drepturile consumatorilor, acesta va fi consemnat în cazierul comercial pentru o perioadă de trei ani de la data întocmirii documentului de control.

Sursa:[Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecției consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 456 din data de 6 mai 2022]

 

Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:

Abonare Newsletter

 

Follow us