Noi reglementări privind atestatele de comercializare și distribuție angro a băuturilor alcoolice și a tutunului prelucrat: Ordinul nr. 5.697/2022 al AVR

04 Nov 2022

De reținut

Operatorii economici care intenționează să comercializeze și să distribuie angro băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat trebuie să obțină, din 2 noiembrie 2022, atestate în conformitate cu noile condiții din procedura aprobată prin Ordinul nr. 5.697/2022 emis de Autoritatea Vamală Română (AVR).
Operatorii pot obține atestatul aferent acestei activități atât în cazul în care dețin, cât și în cazul în care nu dețin spații de depozitare.

În detaliu

Prin Ordinul nr. 5.697/2022 al AVR a fost aprobată noua procedură de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat.
Cererile depuse în temeiul Ordinului ANAF nr. 1.850/2016, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului Ordin (2 noiembrie 2022), se vor soluționa în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 5.697/2022 al AVR.
Este important de menționat că, potrivit Ordinului nr. 5.697/2022 al AVR, pot obține atestat de comercializare angro băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat fără îndeplinirea condiției privind deținerea de spații de depozitare inclusiv operatorii economici care livrează produsele exclusiv din locurile autorizate ca antrepozite fiscale sau declarate pentru recepția produselor accizabile de către destinatarii înregistrați.
Pe lângă stabilirea noilor autorități vamale competente în emiterea atestatelor (de exemplu, Direcția Regională Vamală [DRV] București în cazul marilor contribuabili), Ordinul nr. 5.697/2022 al AVR introduce o serie de condiții noi, cum ar fi prezentarea cazierului judiciar și fiscal al societății.
Operatorii economici care solicită atestatul de comercializare „fără depozitare” trebuie să dețină contracte încheiate cu antrepozitari autorizați/destinatari înregistrați sau orice alte documente din care să reiasă că produsele pentru care se solicită atestarea activității de comercializare/distribuție urmează a fi livrate din locurile autorizate ca antrepozite fiscale sau declarate pentru recepția produselor accizabile de către destinatarii înregistrați.


[Sursa: Ordinul președintelui Autorității Vamale Române nr. 5697/2022 privind aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1062 din 2 noiembrie 2022]

Pentru a fi la curent cu noile modificări legislative și fiscale, abonează-te la Newsletter-ul nostru:

Abonare Newsletter

 

Follow us